Search
Cele mai recente stiri it si noutati din lumea software si hardware, zona iti ofera informatii despre jocuri, seo, tehnologie, web design. Vino in lumea noastra IT, Zona IT

Amazon solicită votul cititorilor cu privire la cărțile pe care le va publica

Noul program Kindle Scout, lansat de Amazon, solicită opiniile iubitorilor de lectură cu privire la cărțile care urmează să fie publicate. Noul serviciu a fost lansat luni și publică deja părți din manuscrisele unor volume neapărute pe piața cărții încă. Rolul cititorilor este acela de a lectura paginile de pe site și de a le vota pe cele care, în opinia lor, merită să fie publicate și vândute pe Amazon.

Puteți nominaliza până la 3 cărți preferate o dată, noi pagini de mansucris vor fi adăugate zilnic, iar nominalizările pot fi updatate. Volumele care urmează să fie publicate în urma încheierii voturilor fac parte din diverse categorii: romane de dragoste, science fiction, mister sau thriller. La sfârșitul unei perioade de 30 de zile, în care cititorii au posibilitatea de a vota cele mai îndrăgite titluri, echipa Kindle Scout va anliza cărțile care au primit cele mai multe voturi și va decide care dintre acestea vor fi publicate.

download
Nu vă așteptați ca volumele cele mai citite să fie chiar toate publicate. Nu este exclus nici această variantă, însă ceea ce Amazon dorește este să-și formeze o idee de ansamblu cu privire la genul de cărți gustate de public și, pe baza acestora, cei de la Kindle Scout vor decide ce cărți merită să fie publicate. Mai mult, dacă alocați votul unei cărți, care va fi în cele din urmă printre cele publicate, Amazon vă răsplătește cu o editție Kindle a acelei cărți cu o săptămână înainte de publicarea ei oficială și completă.

Cu această campanie, Amazon dorește stabilirea unui contact direct cu clienții săi, majoritatea iubitori de lectură, oferindu-le în același timp posibilitatea de a se implica în procesul publicării unei cărți. În plus, programul oferă o șansă reală tinerilor scriitori dornici de afirmare care pot obține șansa nu doar de a fi citiți de un număr mare de oameni, dar de a avea lucrările publicate și promovate de o companie atât de prestigioasă precum Amazon.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Copyrighted.com Registered & Protected 
NJY3-P1TM-UWOS-IE3J