Search
Cele mai recente stiri it si noutati din lumea software si hardware, zona iti ofera informatii despre jocuri, seo, tehnologie, web design. Vino in lumea noastra IT, Zona IT

Sony transformă în realitate lumea din filmul Inception

Vă mai amintiţi de filmul Inception cu Leonardo di Caprio şi Ellen Page? Lansată în 2010, pelicula a devenit celebră datorită lumii viselor care se construia în jurul personajelor. Filmul este uimitor, iar această senzaţie se doreşte a fi recreată de către Sony Computer Science, unde o echipă de cercetători, condusă de Yuichiro Takeuchi, a decis să transforme ficţiunea în realitate. Cercetătorii de la laboratorul Sony au dezvăluit schiţele ochelarilor ingenioşi în cadrul Muzeului de Artă Modernă, unde compania japoneză şi-a manifestat şi dorinţa de  implicare în alte proiecte vitale pentru existenţa umană precum epuizarea resurselor naturale, sărăcia, malnutriţia.

Proiectul se numeşte Inception Glasses şi se doreşte a fi unul util pentru rezolvarea problemelor vieţii de zi cu zi, fiind destinat celor care locuiesc în metropolele cunoscute pentru traficul infernal şi aglomeraţiile urbane. Cu ajutorul acestor ochelari, în oraşe precum New York-ul sau Tokyo, unde maşinile sunt pretutindeni, iar accidentele rutiere uzuale, oamenii vor putea vedea automobilele de dincolo de clădiri, care vor deveni transparente în lentila ochelarilor spectaculoşi. Mai mult, ochelarii vor uşura viaţa celor care nu cunosc foarte bine oraşul prin minimizarea virtuală a clădirilor, astfel încât aceştia să poată ajunge mai repede la destinaţia dorită.

Sony-Inception-Glasses-Can-Make-the-Urban-Environment-Totally-Exciting-by-Bending-Buildings-459788-2

Inception Glasses se doresc a deveni şi un mijloc de promovare al restaurantelor sau locurilor care primesc recenzii foarte bune din partea clienţilor. De exemplu, cele mai bune restaurante din oraş vor fi supradimensionate, iar acestea sunt vizualizate prin ochelarii inteligenţi sub forma unor clădiri foarte înalte, fiind cu uşurinţă reperate de clienţi.

Coordonatorul proiectului a declarat că ochelarii vor transforma ieşirile în oraş în experienţe urbane interesante, asemănătoare cu un joc video. Proiectul a fost prezentat pe tabletă, dar se doreşte ca acesta să devină posibil prin intermediul ochelarilor.

Alte idei şi proiecte au mai fost discutate. Printre acestea, dorinţa de a printa mari clădiri, proiectarea unui software care să creeze muzică originală şi sensibilă, întocmai ca un artist, sau folosirea realităţii augumentate în scopuri curative. Totul rămâne la faza de proiect, dar trebuie să recunoaştem că ideile sunt extrem de revoluţionare, iar transformarea lor în realitate ne-ar îmbunătăţi viaţa de zi cu zi.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Copyrighted.com Registered & Protected 
NJY3-P1TM-UWOS-IE3J